Stay Signed In
Do you want to access your site more quickly on this computer? Check this box, and your username and password will be remembered for two weeks. Click logout to turn this off.
Stay Safe
Do not check this box if you are using a public computer. You don't want anyone seeing your personal info or messing with your site.
Scriam cu ceva timp în urmă un articol în care ma hazardam să prognozez, printre altele, că acest Guvern nu va mai fi capabil să-şi îndestuleze clientela politică. Afirmam atunci că cele două aripi politice ale puterii noastre administrative vor sta neostenite de veghe, una cu ochii pe cealaltă, aşa încât furtişagurile din banul public vor deveni, dacă nu imposibile, cel puţin teribil de costisitoare din punct de vedere electoral.
Nu anticipam atunci că economia va simţi un drastic recul şi că bugetul de stat va deveni de-a dreptul anorexic. Nu credeam cu adevărat în criza economică mondială (nici acum nu cred pe deplin) şi în efectele ei şi nu bănuiam cât de toxic se va dovedi acum, în condiţii total diferite de anul trecut, diletantismul Guvernului liberal anterior şi ce efecte dezastruase are azi, chiar când discutăm, idioţenia unor politruci puşi pe căpătuială.
Nu vreau să trec foarte repede peste acţiunile asasine ale liberalilor şi nu-mi pot stăpâni indignarea, atât faţă de incomensurabila şi păguboasa lor nepricepere, cât şi faţă de ipocrizia lor fără margini, aşa încât, ca o paranteză, vă voi devoala un fapt de-a dreptul strigător la cer comis de liberali.
Am urmărit o emisiune tv. în care domnul Olteanu Bogdan, reprezentant marcant al PNL (nu ştiu de ce!!), fost preşedinte al Camerei Deputaţilor a Parlamentului României, se arăta confuzat că Guvernul condus de Domnul Boc Emil, deşi (chiar prin vocea premierului) se "lăuda" că a redus numărul lucrătorilor bugetari, avea cheltuieli salariale pentru acest fel de salariaţi mai mari decât în perioada similară a anului 2008. Domnul Olteanu B. părea că are dreptate, iar mie îmi părea firească şi justificată abordarea dumnealui. Asta doar până când am aflat că Guvernul Tăriceanu mărise salariile personalului în discuţie, printr-o ordonanţă, chiar înainte de a pleca din Palatul Victoria, ca un ultim act de "adâncă recunoştinţă" pentru obedienţa funcţionarilor şi, poate, ca un "cadou - cal troian" destul de greu de suportat pentru guvernarea care se pregătea să descalece.
Domnul Olteanu Bogdan făcea pe contrariatul deşi ştia foarte bine că actualul Guvern făcuse reduceri de personal şi că a compara salariile de anul acesta cu salariile de anul trecut, din perioade similare, este o nerozie.
Jenant şi retrograd pentru acest domn Olteanu care părea că promite din punct de vedere politic. Jenant!
Mizam, atunci când scriam că cele două partide aflate la putere nu vor mai putea fura, pe ancestralul caracter "îndatoritor" al românului neaoş, român generic care s-a dovedit de-a lungul istoriei a fi un paznic foarte vigilent şi un excelent păstrător al avutului obştesc, dacă a fost pus în ciudata situaţie de a nu-l putea dosi chiar el. Pe principiul: "dacă io nu pot, atunci nime(ni)" şi călăuzit de veşnica întrebare (retorică; sic!) care-i însoţeşte existenţa: "da' ce, io-s fraier?", românul PDL-ist şi megieşul lui, românul PSD-ist, stau "geană" unul pe celălalt pân-or veni vremi mai prielnice şi mai puţin fumegoase.
Lăsând gluma la o parte, este evident că darea în vileag a unui corupt din partidul aliat (dar, mai ales, concurent) ar însemna o izbândă politică şi nişte preţioase procente electorale, atât de necesare de când echilibrul a fost o ţâră "ciufulit" de aspiraţiile politice ale mezinei familiei Băsescu.
Astfel stând lucrurile şi în pofida faptului evident că toate activităţile miniştrilor cu privire la butoiul de miere bugetară sunt filate, urmărite şi scanate din cele mai ciudate poziţii, fapt care ar fi trebuit să-i determine pe guvernanţi să se păzească de greşeală în administrarea banilor, iată că apare nefericita şi naiva ministru al Tineretului şi Sportului, doamna Iacob Ridzi M., care face ce face şi reuşeşte să cheltuiască nechibzuit (asta însemnând netransparent) o mare sumă de bani!
Oportunitate nesperată pentru o presă bichir-badea-tolontană (apropo, domnul Tolontan este una dintre puţinele fiinţe de pe Pământ care pot depista reaua-credinţă a miniştrilor, doar citind nişte contracte legale şi urmărind spoturi publicitare în care apar minişti!) şi o jalnică "societate civilă" de-a dreptul "jenant-chiliană" (prea des se întâmplă în România ca oameni care au performat într-un domeniu să-şi ia nasul la purtare şi să ne ţină prelegeri despre lucruri faţă de care vădesc pură nepricepere) , dar mai ales pentru neînfricaţii PSD-işti care pot să urmeze strigătele de luptă ale curajosului lor conducător ("daţi în ei, mai, daţi în ei!" (sic!)) şi care, iată, se văd în situaţia de a putea plăti şi ei câteva poliţe vechi, cu iz de DNA. Măcar declarativ şi parţial.
Ce s-o mai lungim? Doamna Iacob Ridzi M. a călcat straşnic în străchini şi, oricât de clară ne-ar fi nevinovăţia dumneaei din punct de vedere penal, nu putem să nu fim iritaţi de diletantismul dumneaei şi de cerbicia demnă de cauze mai nobile cu care ţine de scaunul ministerial, păgubindu-şi electoral partidul şi, mai grav, subminând viitorul apropiat al propriei sale cariere politice.
Nu pot să nu-mi aduc aminte de tânărul ministru liberal de externe, domnul Mihai Răzvan Ungureanu, şi de lecţia de onoare politică pe care ne-a servit-o tuturor.
Prin comparaţie, doamna Iacob Ridzi M. este un om politic cu care, cel puţin momentan, ne este jenă, iar demisia domnului Octavian Bellu din funcţia deţinută în MTS şi delimitarea câtorva membri marcanţi ai PDL de acţiunile doamnei Iacob Ridzi M., reprezintă avertismente mai grave decât inepţiile scrise-spuse de domnul Tolontan, sau hăuleala nazalizată a domnului Chilian.
Singura soluţie onorabilă pentru doamna Ministru Iacob Ridzi M. rămâne cât mai grabnica demisie. Fie doar şi pentru bâlbâielile-explicaţii ale domniei sale.
Şi pentru că, nu-i aşa?, presa noastră minunată ne ocupă o mare parte din timp, vreau să vă spun că, odată cu pseudo-demisia doamnei Iacob Ridzi, am fost martor al unor momente televizate de un ridicol pur, fără echivoc.
Am văzut "ştirea" (sic!) atât la RealitateaTV, cât şi la b1TV şi am luat-o de bună. Îi urmăream pe sfertodocţii moderatori cum se sforţau să anticipeze numele noului ministru şi chiar l-am ascultat cu amuzament pe domnul Tolontan (domnul Tolontan este atât de afectat de propriile-i scrieri, încât, pentru mine, este o permanentă sursă de amuzament. apoi, mai este şi figura dumnealui - subţierea buzelor, mijirea ochilor şi zâmbetul, părul... ce mai, este o figură!) trăindu-şi gâfâit, printre truisme, banalităţi şi grobiene sofisme generate de nepricepere, un efemer moment de glorie jurnalistică.
Apoi, stupoare! A venit un comunicat de presă în care doamna Iacob Ridzi dezminţea toxica pseudo-ştire.
Am râs copios de cucoana aceea de la b1TV care, cu faţa lungă şi nepricepătoare, de peşte congelat, dădea citire enervantului comunicat.
Vai de... dosul ei de presă românească, iertat să-mi fie cuvântul... presă!
Jul 7 2009 02:56 pm
Nu-i mai bine de mine, că habar n-am de politichie?
Aşa puţin timp am încât chiar nu mi-l irosesc cu de-alde dumnealor, feţe încoronate! Cred că am greşit: trebuia să fie încornorate!
Abia aştept să văd cum iese coana Ritzi din malaxor. În primul rând şifonată... apoi... om vedea.
Ca în cazurile cu corupţia în fotbal sau diplomele cumpărate. Mai ştie cineva ceva despre astea? No!!!
Elena
