Stay Signed In
Do you want to access your site more quickly on this computer? Check this box, and your username and password will be remembered for two weeks. Click logout to turn this off.
Stay Safe
Do not check this box if you are using a public computer. You don't want anyone seeing your personal info or messing with your site.
Afirm, încă de la începutul acestei scrieri, că sunt o persoană competitivă. Caut competiţii potrivite cu ocupaţiile şi cu firea mea şi emoţiile pe care le simt în timpul "întrecerilor" îmi sunt atât de plăcut-necesare, încât regret imens, uneori, că nu pot lua şi eu parte la unele competiţii, la care nici vârsta şi nici abilităţile nu mi-ar permite să particip. De-a lungul vieţii am fost "prins" în foarte multe competiţii şi de timpuriu am învăţat să-mi gestionez atât victoriile, cât şi înfrângerile. Sunt conştient de rolul benefic al competiţiei (în orice domeniu) vizavi de evoluţia umană şi cred că un sistem de organizare complex (social, politic, economomic, cultural), precum se vrea cel de astăzi, ar trebui să aibă la bază atât stimularea competitivităţii indivizilor din care este format cât şi crearea şi întreţinerea unui cadru competiţional legal, dinamic şi permanent.
În fapt, competiţia nu ar trebui să fie nimic altceva decât aplicarea raţională, conştientă, a unei ancestrale şi imuabile legi naturale, a legii evoluţiei vieţii pe Pământ.
"Ar trebui", spun, pentru că "lupta" pe care o dau astăzi oamenii între ei nu mai are nicio legătură cu ceea ce se numeşte, îndeobşte, competiţie. Marea majoritate a indivizilor care astăzi formează populaţia planetei, pur şi simplu, nu mai ştie (sau nu mai este interesată să ştie) ce este aceea competiţie. Visceral-animalic, orbeşte şi încrâncenat, fiecare individ duce un război de quasi-exterminare împotriva oricărui seamăn care îi intră în raza vizuală.
Vi se pare că exagerez? Atunci când am început să iau seama la fenomenul competitivităţii aberante, la aşa-zisa hiper-competitivitate, şi eu am avut impresia că este imposibil ca oamenii să fie atât de inconştienţi încât să facă rău doar fiindcă pot să-l facă, fără motivaţii serioase şi fără discernământ.
Vă propun un exerciţiu de sinceritate! Amintiţi-vă când aţi luat ultima dată "atitudine" împotriva unui om care nu vă făcuse nimic. Gândiţi-vă la ultima persoană pe care aţi minţit-o, făcându-i din această cauză probleme, sau la ultimul om căruia, având posibilitatea să-i rezolvaţi vreo problemă, l-aţi refuzat doar pentru că nu aţi avut chef de el! Amintiţi-vă când aţi făcut ultimul rău cuiva (fie şi din indolenţă sau uitare)! Veţi sesiza că, de prea multe ori, vă gândiţi veninos la oameni cu care nu aveţi nimic în comun şi că obişnuiţi deja să aduceţi mici neajunsuri gratuite altora, indiferent dacă asta înseamnă "ripostă", răzbunare, sau "prevedere".
Pentru pseudo-gladiatorii omniprezenţi astăzi, nici nu mai are importanţă că, de cele mai multe ori, competitorii sunt nişte necunoscuţi care nu au aceleaşi interese şi nu cred în aceleaşi valori şi care, în concluzie, nu ar avea de ce să le fie concurenţi în vreo competiţie. Oamenii, împinşi de un subconştient colectiv care-i avertizează că resursele planetei încep să se sfârşească, au devenit prin contaminare hiper-competitivi şi intră în de-a dreptul conflicte (măcar verbale, dacă nu fizice), doar de amorul "artei conflictuale".
Dacă, din punct de vedere clasic, competiţia ar trebui să fie o întrecere guvernată - înainte de toate - de reguli etice generale (demnitatea, corectitudinea, respectul faţă de adversar, fairplayul etc.) şi de reguli speciale, proprii întrecerii, dacă adversarii ar trebui să fie de aceeaşi categorie, iar rezultatul ar trebui să fie acceptat şi respectat, în practica actuală, competiţia este o "berbeceală" în devălmăşie, lipsită de reguli, este o "mahalageală" în care ipochimene pipernicite latră agramat, în virtutea unei prost înţelese libertăţi de exprimare, la persoane superioare lor, pe care nu le înţeleg, persoane superioare care, contaminate şi ele, în loc să-şi vadă de drumul lor, se coboară la a "riposta" la atacuri, în sfârşit, competiţia este o "cotonogeală" generalizată şi permanentizată între oameni care, deşi au fost alfabetizaţi, nu ştiu, nu pot, sau nu vor să respecte niciun fel de reguli şi care, pentru o cât de mică doză de adrenalină, renunţă la orice fel de reţineri, aruncându-se, dacă nu de-a dreptul în bestialitatea violenţei fizice, măcar în grobianismul cras al agresivităţii verbale (scrise).
Bombardaţi mediatic cu relatări despre vieţile unor "realizaţi" actuali (retardaţi, hidoşi şi hiper-competitivi), contemporanii noştri, în mare majoritate, înţeleg eronat, absurd, competitivitatea (dacă o înţeleg), transformând-o în altceva, în oarbă agresivitate, în generală şi toxică conflictualitate. Astfel, în loc de nobilă competiţie, avem de-aface cu conflictualitate, iar, în loc de competitori corecţi şi respectuoşi, ne trezim faţă în faţă cu troglodite-înfricoşătoare fiinţe conflictuale.
Trebuie însă spus că, dintre numeroasele rânduri ale fiinţelor conflictuale, putem remarca cel puţin două categorii:
1) conflictualii instigatori - persoanele cu pretenţii intelectuale, politicienii, gazetarii, moderatorii tv., toată acea faună pestriţă care colorează ecranele tv., caracterizată mai ales de agresivitate verbală, de logoree, fiinţe lipsite de respect faţă de orice ierarhie, acele "orificii zemoase" care împroşcă în toate direcţiile cu nămolul visceralităţii lor;
2) conflictualii executori - aceia care, îmboldiţi de gâlgâiala propriilor umori şi, eliberaţi de autocenzura pe care ar presupune-o existenţa celui de-al doilea neuron în craniile lor, trec direct la săvârşirea de acte fizice violente; vezi aşa-zisele "lupte" dintre suporterii diferitelor echipe de fotbal, vezi revoltele de "ghetou" împotriva autorităţilor din ţările europene, vezi agresiunile dintre diferitele grupuri religioase, etnice, sexuale etc..
Ne aflăm în lumea "virtuală" şi conflictualitatea se manifestă şi aici precum un cancer fără leac. La umbra anonimatului mişună tot felul de lighioane bântuite de o absurdă competitivitate şi nu cred că vreunul dintre noi a putut scăpa "criticilor" partenerilor de navigare şi, iar nu cred, că vreunul dintre noi nu s-a trezit că dezaprobă, sfătuieşte, apostrofează, jigneşte şi face una cu pământul, urând visceral, fără pic de logică, pe câte-un nefericit care a avut neinspiraţia să se "pună" cu noi. De multe ori ne trezim urâţi şi urâm din inerţie. Dacă ne analizăm (cei care o mai putem face încă) nu găsim motive pentru care să ne permitem să înjurăm pe cineva. Nimic nu ne îndreptăţeşte şi, totuşi, o facem. Ne conformăm modei, aşa cum ne-am mai conformat de câteva zeci de ani încoace, afişând haine, maşini, case etc., o întreagă panoplie prin care încercăm - minţind - să părem altceva, deşi statuturile noastre profesional-social-culturale şi realizările noastre spun poveşti diferite, dezvăluie contrariul a ceea ce ne ostenim să părem. Lucrurile cu care ne înconjurăm le arată celorlalţi cât de competitivi suntem, iar posesia lor, chiar dacă nejustificată de adevăratul statut, ne aruncă în oarbă şi atroce conflictualitate, fie în momentul în care intrăm în contact cu alţii la fel de falşi ca şi noi, fie atunci când intrăm în contact cu alţii care îşi merită bunurile, dar pe care, amputaţi fiind sufleteşte şi cerebral, nu-i mai putem crede.
Să ne întoarcem la ceea ce înseamnă, în realitate, competiţia, nu mai este posibil. Un prea mare procent din actuala populaţie a planetei se află în starea de "fiinţă conflictuală", iar suprapopularea continuă şi sinucigaşă nu poate duce decât la creşterea agresivităţii oamenilor în lupta lor pentru accesul la resursele care încep să fie pe sponci.
Tot ceea ce ne rămâne de făcut este să ne luăm seama la fapte spre a ne surprinde în prea desele momente în care începem să derapăm. Putem milita (măcar tacit) împotriva aberantelor forme actuale de competiţie, putem să promovăm şi să participăm doar la acele competiţii reale, corecte, şi putem încerca să le deschidem ochii semenilor noştri conflictuali, făcându-i să conştientizeze că, dopaţi cu adrenalina căderii în bestialitate, sunt pe cale să ne ucidă şi, apoi, să se sinucidă.
